Indiciu

Odată, un om a avut un vis paradoxal. Vorbea cu Domnul, deși nu Il cunoștea, cel puțin la început.

Doamne
Cândva te voi regăsi, dar nu știu când.

Doamne
Cumva te voi regăsi, dar nu știu cum.

Doamne
Tu ești viața în mine dar deși trăiesc, neregăsindu-te, nu sunt viu.

Chipul Tău este zugrăvit în mine, dar ochii mei nu te văd.

Cuvântul tău se rostește în mine, dar urechile mele nu îl aud.

Iubirea ta arde ca un foc viu în mine, dar inima mea nu o simte.

Înțelegând cu mintea aceste mărturisiri, deznădejdea vrea să mă cuprindă, dar Tu, la toate acestea îmi șoptești încurajator… „încă”…!

Și ca prin minune cuvântul Tău mă înalță din adâncul întunericului în slava luminilor cerești.

Prin El nadejdea, încrederea și o sfântă răbdare îmi umplu iarăși firea cu a lor putere și revin pe cale… studiul și practica învățăturilor trimișilor tăi dumnezeiești. Prin știință și credință te redescopăr Doamne și mă renasc din nou, din neființă la Ființă.
Mulțumesc!

-Doamne, în vremurile astea tulburi, cum pot ști sigur care sunt trimișii Tăi?

-Ei…. e nevoie să pui și tu mâna pe carte, mai studiezi, practici, îți exersezi mereu discernământul și intuiția…Ar fi bine să nu crezi nimic doar că ți se spune că așa trebuie…Hai să îți dau totuși un indiciu important, valabil în proporție de peste 90%.

Trimișii Mei sunt oameni pașnici, căci mărturisesc prin viața lor darul primit de la Mine de-a lungul veacurilor. Căci odată le-am spus: ” Pacea Mea las vouă!”

Oamenii nepașnici, conflictuali, răzbunători, care au mereu dușmani ce trebuie distruși, nu mă reprezintă pe Mine, ci slujesc altcuiva, deși nu o recunosc. Având mereu dușmani, fac mereu războaie, mai mici sau mai mari, în familie, comunitate sau între țări, ucid oameni și asta în numele păcii și dreptății. Doar că e vorba de pacea și dreptatea lor, nu ale Mele. Câtă vreme nu vor primi Pacea Mea, vor avea mereu război.

Dragul meu, aici te las, încheind cu un salut drag Mie. Pace vouă!

Ovidiu Harbădă

Acest articol a fost publicat în articole. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un comentariu